Mai tineti minte vremurile cand eram mici? Cand mergeam la mare cu parintii si ne jucam in nisip, faceam castele si tot felul de forme si eram foarte entuziasmati de ce facem ? Cand la sfaristul constuctiei, vroiam sa ne laudam cu ce aveam, cu realizarile noastre si venea un val si strica tot ? Cam aceleasi sentimente le poti avea si acum, chiar daca ai trecut de varsta cu galetusele si nisipul.

Se intampla in viata sa mai si gresesti, chiar daca nu ai facut-o intentionat sau premeditat. Partea proasta e ca nu ajungi sa iti dai seama decat in momentul in care e prea tarziu, in momentul in care nu prea mai poti recupera nimic. E foarte trist si foarte urat, dar cam asta e filmul.
Dupa toate astea incerci sa repari, sa faci castelul inapoi exact cum era inainte : mare, inalt, frumos… Si incepi sa tot cladesti, lopatica peste lopatica, si tot asa si cand sa deschizi portile castelului vine valul si….

P.S. : am lasat spatii dupa fiecare propozitie ( prietenii stiu de ce :)) )